gradinitapp16tm

Copilul încăpătânat
Auzim adesea despre copii că sunt încăpăţânaţi. Unii părinţi cer ajutor, susţinând că nu se mai înţeleg cu micuţii, că aceştia fac doar ce vor, că refuzătot ce nu le este pe plac.

Ne propunem astăzi să aflăm împreună ce este un copil încăpăţânat şi care sunt motivele pentru care el a devenit aşa. Nu în ultimul rând ce avem de făcut pentru ca această trăsătură să nu devină o piedică în calea dezvoltării lui psihologice şi în relaţiile cu cei din jur. l care spune " nu ", care refuză să execute sarcinile cerute de părinţi sau de alţi adulti, care nu cedează în disputele cu alţi copii, ci ţine mereu să câştige sau să aibă dreptate, par câteva dintre caracteristicile lui.
Faţă de aceste manifestări mai intense sau mai slabe, mai dese sau mai sporadice, cei din jur au tot felul de reacţii. Sunt părinţi care se arată exasperaţi de ele, alţii care se grăbesc să-l pedepsească pentru aceste comportamente, alţii sunt derutaţi şi nu ştiu ce să facă, iar unii se mândresc cu " personalitatea " copilului lor care " face doar ce vrea el ". punct de vedere psihologic, orice refuz sau manifestare agresivă sau dezadaptativă a copilului are o cauză, iar simpla încăpăţânare înseamnă de multe ori lucruri complet diferite. Poate fi efectul unei atitudini instabile a părinţilor care i-au spus când un lucru, când opusul lui. În aceste condiţii, copilul a înţeles că orice se poate şi că ce este interzis astazi va fi permis mâine. Astfel încât perseverează în cererea lui, care până la urmă îi va fi îndeplinită întrucât nici pentru părinţi limitele nu sunt tocmai clare.
O altă posibilă cauză este atitudinea exagerat de protectoare din partea anturajului. Există părinţi şi bunici care fac orice ca cel mic să nu se supere, să nu plângă, să nu se enerveze. La nevoie îi dau lucruri dăunătoare doar " pentru că le vrea ", pentru că nu pot să spună " nu ", pentru că nu ştiu cum să procedeze cu un copil care plânge în public, care cere cu insistenţă ceva, care nu se poate adapta la condiţiile realităţii.
Copilul înţelege atunci că va avea tot ce vrea şi dacă nu primeşte de la unul, va primi cu sigurantă de la celălalt. El va învăţa să exploateze conflictele sau divergeţele de opinii dintre părinţii săi, dintre părinţi şi bunici sau dintre alţi copii.Atitudinea de a refuza : " nu vreau ", "nu pot ", " nu am chef " este şi ea învăţată de cele mai multe ori chiar de la unul dintre părinţi, care îl refuză pe celalat, chiar de la cineva care refuză copilul. În general, cuvântul " nu " este molipsitor, dacă putem spune aşa. Părinţii care spun " nu " copilului în jurul vârstei de 1-2 ani, încercând să-l ferească de pericole sau să salveze deteriorarea diferitelor obiecte, se vor lovi peste câţiva ani de acelaşi " nu" spus de copilul lor. La fel şi atitudinea încăpăţânată de a persevera într-un lucru fără flexibilitate, duce la atitudine similară din partea copilului.
Există şi o altă percepţie a încăpăţânarii şi anume cea a copilului care nu poate sau nu înţelege de ce trebuie să facă un anumit lucru. Mulţi părinţi şi chiar educatoare se grăbesc să eticheteze copilul ca fiind încăpăţânat pentru că face " doar când vrea el ". În aceste condiţii, o observare mai atentă a momentelor când copilul este receptiv la sarcinile care i se dau şi a celor în care să " nu vrea ", este importantăpentru că ne conduce către descoperirea cauzelor comportamentului său.